Strada pasilor tacuti

Astazi mi s-a intamplat sa realizez, dar cred ca mai corect era sa incep astfel: Salutare! Ideea e ca ori de cate ori incerc sa scriu gandindu-ma ca, la un moment dat, s-ar gasi cineva care sa ma citeasca, ma paste un acut sentiment de... de loc linistitor. Ei bine nu sunt un ipocrit. Mi-ar placea sa fiu citit. Si pote adeseori voi scrie aici asa... ca si cand m-as adresa cuiva. Fac precizarea inca de la primele randuri, cu riscul de a fi internat intr-o institutie de specialitate, obisnuiesc sa ma adresez mie. E o comunicare in acord cu conditia mea. Comunicarea, asa cum aveam sa o definesc pe bancile anului I de facultate, este contitia sine qua non a coexistentei.
Deci.. ca va place sau nu.. EXIST la un loc cu sinele meu. Si fiecare dintre cele ce vor fi relatate aici... vor viza parerea mea si a lui. Un duet. Un tot. N-am spus tot... despre mine, sinele meu, dar mai ales despre "Strada pasilor tacuti".. in postarile viitoare :)